În așteptarea Daumanelelor

Dacă Daum va avea rezultate bune la naționala României, fanii lui vor spune că a trebuit să vină un neamț ca să ne scoată din rahat. Detractorii vor zice că rezultatele astea le avea orice antrenor autohton, nu trebuia să mai dăm și milionu’.

Dacă Daum va eșua, susținătorii lui vor zice că nu a putut face mai mult cu mentalitatea păguboasă a lui Românache. Detractorii vor jubila și vor decreta că Ispas Chiorpec de la Gilortul ar fi dus România în finala Mondialului Putinian.

Indiferent de performanțele germanului, abia aștept primele contacte ale lui Daum cu unele stadioane ale patriei unde este riscant din punct de vedere fizic să urci scările, darămite să găsești un loc confortabil în zona VIP. Sunt dornic să văd reacțiile lui la primele contacte cu cerșetorii din fața tribunei oficiale sau cu clovnii stadioanelor. Prima groapă din cele 7.000 care l-ar aștepta la un drum cu mașina spre un meci din prima ligă din ”provincie”. Or primele răspunsuri la eterna întrebare ”Gigi Becali a spus că”. Sau l-aș invita la o plimbare în trenul de lux Arad-Mangalia. Și, finis coronat opus, mi-aș lua popcorn și l-aș admira după victorii la o masă tovărășească unde să i se dedice manele. Sau, mai bine zis, niște Daumanele.

De ce cred că Dusan Uhrin jr. ar putea fi o variantă bună pentru postul de selecționer

Am postat astăzi pe facebook că, din punctul meu de vedere, Dusan Uhrin jr. ar fi o variantă excelentă pentru postul de selecționer al României. Fiindcă opinia a fost comentată cu argumente, dar și ironizată în dulcele stil autohton (ce ne-am face fără caterincă, și când e cazul și când nu e?!), vreau să explic ce argumente am în sprijinirea acestei mutări:

1) Sunt de părere că este momentul unei schimbări de paradigmă la nivel tehnic. Un selecționer de origine străină ar aduce un suflu nou, dar ar fi aprioric și o garanție de imparțialitate și echilibru. În plus, avem și ascendentul altor sporturi din România, unde varianta cu un ”domnitor străin” funcționează perfect.

2) Uhrin jr. cunoaște foarte bine fotbalul românesc. A antrenat de trei ori în România – de două ori pe Poli Timișoara, o dată pe CFR Cluj. A jucat de trei ori contra unor echipe românești: cu Mlada contra Rapidului, cu Dinamo Tbilisi contra Stelei, cu Plzen contra Petrolului. Mai mult, e familiarizat cu mentalitatea din fotbalul românesc, cu tot ce e bun și rău ce reiese de aici.

3) A avut un procent de victorii de peste 50% și la Poli, și la CFR. Iar plecările lui intempestive, independente de voința sa nu au avut legătură cu performanțele sportive. În primul mandat a dus-o Poli în Europa după 16 ani, a lăsat echipa la jumătate de campionat practic pe locul 1 (Poli era penalizată cu 6 puncte), a terminat pe 2 în a doua ”legislatură”, după ce a preluat echipa în iarnă, la 5 puncte de Oțelul Galați.

4) Atuurile echipelor antrenate de el sunt pregătirea fizică și eficiența maximă la fazele fixe. Sunt memorabile victoriile obținute cu Poli pe final ori jocurile decise după lovituri libere și cornere. În plus, are o inspirație formidabilă la schimbări. Nu vă e dor de așa ceva la națională?

5) Este elegant și diplomat în relațiile cu presa. Pare la prima vedere distant, dar este un om care relaționează civilizat cu media. Nu face caterincă la antrenamente cu jurnaliștii, nu iese la bere cu ei, nu deschide toate antrenamentele, dar este tot timpul disponibil față de presă. Nu oprește, ba dimpotrivă, încurajează accesul presei la interviurile cu jucătorii.

6) Nu este un tiran, dar cere foarte multă disciplină. E imposibil de întors în cazul în care cineva ”calcă pe bec”.

7) Are mai mult noroc decât ghinion. Și asta face parte din fotbal!

Facem același lucru de 25 de ani. ”Alimentăm” Liga 1. Și nu numai!

Săptămâna trecută, la emisiunea prietenului Horațiu Ciornei, de pe ”Național FM” prevesteam că în cel mai scurt timp mai mulți jucători de la ACS Poli Timișoara își vor găsi angajamente, în ciuda retrogradării. După Ovidiu Popescu la Steaua și iminenta plecare a lui Bărbuț, a mai venit o mutare: Dan Popescu la Steaua. Și în următoarele săptămâni sunt convins că vor mai fi și alte transferuri interesante. Javi Hernandez și Fernando Llorente sunt râvniți de cluburi relevante. Și nu numai ei. Iar asta demonstrează că transferurile, mai ales cele din vară nu au fost atât de proaste precum pretind… specialiștii. Luchin, Curtean, Sarmov sau Rufino au plecat în locuri mai bune, din toate punctele de vedere. Deci…

Asta demonstrează ce ziceam în emisiunea amintită: că ACS Poli nu a avut lot de retrogradare și că doar problemele economice au dus la ieșirea din elită. Dacă nu existau necazurile de ordin financiar, dar și anumite erori comise pe parcurs, ACS Poli putea juca inclusiv în play-off. Și, implicit, în cupele europene!

Nu pot fi bucuros ca timișorean că un jucător ce a evoluat aici merge la Steaua sau Dinamo, dar mă bucur pentru ”Popești” că își confirmă calitățile! În 29 decembrie 2015, scriam aici pe blog: ”… cred că un Dan Popescu poate oricând fi luat în seamă pentru lotul național, că Hernandez și Llorente sunt printre cei mai buni străini la ora actuală din elită și că Bocșan, Belu, Bărbuț și Ovidiu Popescu sunt fotbaliști cu certe perspective”. Ceea ce era de demonstrat!

Din nefericire, continuăm să fim un ”izvor nesecat de talente”! De 25 de ani încoace, Timișoara este rampă de lansare pentru zeci de jucători. Pe contul meu de facebook treceam recent un ”11” ideal al jucătorilor lansaţi în Banat plecați în acești ani în lume, din motive obiective, dar şi din ignoranţă sau incompetenţă: Pap (Luceafărul) / Rus (Lazio) – Benzar (Viitorul), Luchin (Botev), Ilie (Baia Mare), Filip (Dinamo) – Ivanovici (Botoșani), Artean (Vâlcea), Dragomir (Arsenal), Trandu (Rapid), Balaure (Astra)- Rotariu (Dinamo). Lista va fi completată de Belu!

Dacă adăugăm că Mailat sau Sorescu sunt monitorizați de cluburi străine, că Marin, lansat de ACS și devenit apoi om de bază la promovarea excepțională a ASU a ajuns la Sassuolo, avem imaginea completă a unui oraș ce are fotbalul în ADN. Din păcate, fără ca Timișoara fotbalistică să se aleagă cu prea multe. Din multiple motive – inclusiv rigiditatea (să nu zic altceva) din cazul Dragomir a dus la un transfer mediu ca încasări la Arsenal. Ca să nu mai spun că se putea juca și un amical. Dar…

Mergem înainte. Vom vorbi anual de această poveste până când nu se vor lua niște decizii pragmatice, dar și sănătoase!